Temele-cheie abordate
Modulele principale sunt bazate pe experiența deja acumulată în ultimul deceniu în training-uri live și online, în colaborare cu alte centre și instituții, de către Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart”, fondată de Fundația EUROLINK-Casa Europei, membră EUNET, în parteneriat cu Academia Română (2012), membră International Science Council.
Modul introductiv – Procesul de redresare și reziliență post-pandemie în context național și european
1. Pezentarea stadiului actualizat al PNRR în România
2. Analiză comparativă PNRR la nivel european – Franța, Portugalia, Slovacia
Modul II – Obiective și impactul scontat privind reformele legislative/administrative în favoarea modernizării României
1. Componentele principale ale guvernanței, asigurarea sprijinului tehnic, evaluarea performanțelor și beneficiilor implementării proiectelor și reformelor PNRR
2. Stabilirea costurilor implicate, garantarea viabilității și stabilității financiare, modalități de realizare a controalelor și auditurilor periodice
Modulul III – Importanța prognozării riscurilor în atingerea țintelor și respectarea calendarului planificat
1. Managementul riscurilor proiectelor: conținut și limitări. Realizarea capacității de conștientizare, a abilităților adaptative specifice proiectelor de redresare și reziliență
2. Explicarea și consecințele noului cadru conceptual în raport cu cerințele managementului specific de proiect. Concluzii intermediare
Modulul IV – Oportunitățile deschise prin reformarea sistemului de achizții publice în scopul deirocratizării și accelerării mecanismelor de aplicare PNRR
1. Miza generală și consecințele alinierii României la sistemul de achiziții publice moderne / ”verzi”
2. Studii de caz – Italia, Austria, Franța, România
Modulul V – Caracteristicile specifice ale managementului de proiect, cu accent pe fazele ciclului de viață al proiectelor de redresare și reziliență
1. Rigorile managementului de proiect, în special referitoare la implementarea proiectelor de redresare
2. Fazele ciclului de viață al proiectelor PNRR
VI. Atuurile și mizele atingerii obiectivelor culturii și strategiilor de reziliență organizațională, inclusiv prin sprijinul oferit prin dialogul structurat cu societatea civilă
1. Beneficiile organizaționale ale culturii rezilienței
2. Elaborarea și transpunerea strategiei de reziliență
3. Rolul Project Managerului în cadrul proiectele de reziliență
4. Rolul societății civile în acordarea sprijinului referitor la performanța implementării proiectelor de reziliență
MODUL VII – Competențe, abilități și atribuții specifice ale Administratorului de Granturi în sistemul public și în mediul privat/ONG
1. Modalitățile-cheie privind transformarea sistemului de atragere/accesare a granturilor europene. Tendințe actuale în domeniu
2. Beneficiile schimbării sistemului de granturi în stil participativ
MODUL CONCLUZIV
1. Modalitățile-cheie privind transformarea sistemului de atragere/accesare a granturilor europene. Tendințe actuale în domeniu
2. Beneficiile schimbării sistemului de granturi în stil participativ
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Competente
Până la finalul programului, cursantul va fi capabil:
- să coreleze obiectivele Comisiei Europene privind PNRR cu reformele avute în vedere
- să înțeleagă și să implementeze principiul rezilienței și să vizeze în mod specific maximizarea impactului în diverse contexte teoretice și practice
- să înțeleagă și să adopte principalele bune practici și strategii de succes
- să evalueze consecințele și beneficiile rezultatelor și reformelor implementate
Organizatori
Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei (membră a European Network for Education & Training – EUNET) și fondat în parteneriat cu Academia Română (2012).
Consiliul Științific Onorific / Mentori ai programului:
Dr. Ing. Urb. Pietro ELISEI, Președinte ISOCARP – International Society of City and Regional Planners (Haga), Expert al Comisiei Europene pentru Programele UIA și URBACT
Jamil BENABDALLAH – Consultant, H64 Blockchain For Growth – Paris;
Dr. Sabina DIMITRIU – Director de Proiecte Europene, URBASOFIA
Prof. Univ. Dr. Petre PRISECARU – Șef Departament, Institutul de Economie Mondială al Academiei Române
Dr. Costin LIANU – Director General, USH ProBusiness
Lector univ. dr. Mădălina ANDREI – Consilier, Agenția Națională de Protecția Mediului
Prof. Sandu ZAMFIRESCU – Knowledge Management Specialist, formator acreditat ANC
Coordonator General: Prof. Asoc. Sever AVRAM, Cercetător Asociat Academia Română / formator acreditat ANC
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Certificare
Programul desfășurat online în perioada lunilor septembrie – noiembrie 2022 este un curs de tip post-universitar, care se încadrează și în conceptul Institutului UNESCO și al Comisiei Europene de tip ”lifelong learning”. Cursurile se desfășoară online, pe o perioadă de două luni, incluzând 120 de ore de curs plus consiliere personalizată live sau online (la cerere), prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil.
Evaluarea finală se realizează pe baza informațiilor, cunoștințelor, studiilor de caz și bunelor practici incluse în curs și solicită să fie realizată, la alegere, fie o schiță a unui proiect încadrabil priorităților PNRR, fie un mini-plan de extindere și consolidare a capacității instituționale și cooperării în cadrul implementării PNRR.
Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire (eliberat, la cerere, și în versiune în limba engleză) ”Expert UE în Managementul Proiectelor de Redresare & Reziliență și în Administrarea Granturilor Europene. Focus: PNRR-România” cu Anexa detaliată incluzând competențele și abilitățile vizate și modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internaționala Onorifică „Jean Bart” CIO-SUERD, proiect fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu INCE – Centrul de Biodiversitate „Acad. David DAVIDESCU” al Academiei Române (reprezentant al României în International Science Council, Paris), instituție de învățământ care alături de Ministerul Educației este abilitată prin lege să organizeze cursuri de formare de tip post-universitar și alte studii strategice avansate.
Condiții de participare
Pentru a fi eligibili, participanților li se cere să dețină cel puțin studii de licență finalizate sau în curs de finalizare.
Contribuția bănească aferentă sprijinirii desfășurării acestui program include: procedura de înscriere; accesul nelimitat și în orice moment la conținutul modulelor; consiliere și clarificări la cerere, pentru cei motivați, asistență tehnică pentru evaluarea cu succes a absolvirii cursului; eliberarea Certificatului de Absolvire și a Anexei de Studii; participarea la alte evenimente publice de profil ale organizatorilor și partenerilor acestora.
Înscrieri
Înscrierile se fac in baza Formularului de Înscriere, conform principiului „Primul venit-primul servit”, până cel târziu în data de 17 septembrie 2022. Pentru înscrierea timpurie (”Early-Bird” – 10 septembrie 2022) se acordă un discount special. Pentru grupuri mai mari de 4 persoane înscrise la curs se pot acorda reduceri suplimentare.
Detalii suplimentare pot fi solicitate Secretariatului Tehnic prin e-mail: ciosuerd@gmail.com ori telefonic la numărul: 0726375855.
Parteneri Media
Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Agenția RADOR, Radio7, Juridice.ro.
Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, SmartFinancial.ro, BrandInfo.ro, Opinia Națională, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.
Cost promoțional de participare: 925 lei/per participant
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Înscriere & grupe noi de cursanți
În fiecare luna se organizează grupe noi.
Certificare finala
Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR se desfășoara online care poate fi condensat pe durata a trei zile, incluzând evaluarea online a asimilării cunoștințelor. La finalul cursului, participanții vor primi un CERTIFICAT DE INSTRUIRE (nu diplomă de participare) și Anexa de Studii - Supliment Descriptiv care certifică instruirea persoanelor vizate.
Din lipsa acută de timp a participantilor și pentru a menține costurile cât mai reduse, au fost excluse sesiunile live și astfel nu am mai limitat cursanții la anumite intervale orare, permițându-le sa acceseze și să parcurgă materia conform disponibilității agendei fiecăruia.
Costuri de participare la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Costul cursului reprezintă Taxa de înscriere, participare și emiterea Certificatului si Suplimentului descriptiv.
Costul standard este in valoare de 975 lei, dar pentru o scurtă perioadă de timp îl oferim la prețul promoțional de doar 925 lei/participant.
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Instituțiile publice pot comanda cursul prin SCIAP
Comanda ferma se poate realiza prin platforma națională de achiziții publice SCIAP, iar plata se va efectua in contul din Trezorerie
CPV 481700000-0 - Elmarcont srl CIF 18205300
Serii noi și Înscrieri la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
IN FIECARE SAPTAMANA SE ORGANIZEAZA SERII NOI
Până în prezent, peste 2600 de persoane din sectorul privat si public au absolvit deja cursurile Catedrei Internationale Onorifice Jean Bart în diverse centre universitare din țară și îșî desfășoară activitatea pe baza competențelor dobândite prin urmarea acestor cursuri.
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Modul de desfășurare a cursului Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Cum se desfășoară efectiv Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR in ?
Acest CURS ONLINE din a fost gândit pentru a veni în ajutorul dvs. rezolvând probleme costurilor de deplasare și a timpului!
Vă prezentăm pașii care descriu modul de desfășurare efectiva a cursurilor
- Completați formularul de înscriere
- Confirmați achitarea facturii proforme
- Veți primi datele de conectare în platfoma online de e-learning
- Accesați contul dvs. și descărcați materialele puse la dispozitie - când aveți dvs timp
- Parcurgeți materia și suportul de curs - pregătirea pentru etapa de evaluare presupune alocarea a aproximativ 120 – 150 de ore de studiu individual.
- În cca 7-10 zile veți primi la adresa poștală indicată documentele: Certificatul de absolvire și Suplimentul descriptiv
- Timp de 6 luni aveți posibilitatea de a putea descărca materiale suplimentare încarcate pe platformă
Inscrie-te la Cursul Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR
Curs Expert UE în Managementul Proiectelor PNRR redus la 925 lei